ACCIDENT teribil în județul Iași, doi tineri au murit, iar un al treilea este în stare gravă la spital / Șoferul nu avea permis, iar mașina era furată

Publicat: 30/04/2023, 08:31
Actualizat: 30/04/2023, 10:34

Doi tineri au murit, iar un altul a fost grav rănit după ce mașina în care se aflau a intrat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 30 aprilie, într-un stâlp.

Accidentul s-a produs în localitatea Șcheia, din județul Iași.

Victimele, între 15 și 21 de ani

Angajații ISU Iași au fost sesizați prin apel la 112 despre producerea unui accident rutier în localitatea Șcheia, comuna Al. I. Cuza, județul Iași, unde o mașină a intrat într-un stâlp.

La fața locului au intervenit o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor și un echipaj de prim-ajutor calificat din cadrul Secției de Pompieri Târgu Frumos, iar de la SAJ Iași au fost direcționate la locul accidentului două echipaje medicale.

La ajungerea forțelor de intervenție la fața locului, mașina era răsturnată pe cupolă, două victime erau inconștiente, încarcerate, iar cea de-a treia era conștientă, în stare de soc, cu diverse fracturi, fiind preluată de către un echipaj medical SAJ.

Cele două victime au fost descarcerate și s-au aplicate manevre de resuscitare, însă au fost declarate decedate.

În accident au fost implicați trei tineri cu vârste de 15, 17 și 21 de ani. Băiatul în vârstă de 17 ani a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copiii „Sf Maria” Iași.

Șoferul nu avea permis, iar mașina ar fi fost furată

Din primele date strânse de anchetatori, tânărul care se afla la volan nu avea permis, iar mașina fusese furată.

„La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 03:30, polițiștii au fost sesizați prin apel unic de urgență 112 despre un accident rutier mortal, pe DJ 208M, pe raza localității Șcheia. Din verificările efectuate a rezultat faptul că un autoturism ar fi intrat într-un stâlp electric, apoi într-un gard, o persoană fiind rănită, iar alte două au decedat.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că persoana care ar fi condus autoturismul, nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Totodată, din verificări a rezultat faptul că autoturismul care se afla parcat pe un teren de pe raza comunei Alexandru Ioan Cuza, având cheile în contact, ar fi fost sustras fără acordul proprietarului”, a transmis Poliția Iași.

Polițiștii fac cercetări în acest caz.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Cele mai frecvente greșeli la varza murată. Să nu faci asta niciodată
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
(P) Gaze intestinale în exces? Ce soluții există?